Ford nu s-a mai întâlnit cu un succes atât de răsunător în clasa mini precum acum, când cu surle și trâmbițe anunță una din cele mai importante reușite pe 2012. Actualul Fiesta a devenit cel mai bine vândut automobil de clasă mică din Europa, după ce în luna septembrie volumul vânzărilor a ajuns la un nivel de 33.630 de unități. Performanța i-a permis modelului Ford să revină în fruntea topului european de vânzări după o pauză de 13 luni.
Fiesta a detronat principalii rivali Opel Corsa, Renault Clio și Ford Fiesta din poziția de lider, reușind să pună o distanță de peste 11.800 de unități între acesta și exponentul Volkswagen. Luna trecută Ford a vândut cu 25,8% mai multe unități Fiesta comparativ cu martie 2009.
Fiesta are priză la public, ingredientele subcompactei fiind pe gustul europenilor.
De altfel mașina de clasă B a devenit portdrapelul Ford la capitolul vânzări în anul 2012.
Potrivit datelor statistice remise de Jato Dynamics, vânzările modelului Ford Fiesta din primele nouă luni ale anului 2012 au totalizat 140.496 unităţi.
Piețele care și-au adus cea mai importantă contribuție la reușita micului Fiesta au fost Marea Britanie, Germania şi Italia.