Audi nu a pus mare preț pe sistemele hibride, dar acum își revizuiește strategia. După A6, A8 și Q5, marca germană va aduce tehnologia pe alte două automobile. Deocamdată, noul A3 este vizat să aibă pe viitor un sistem pe alimentare alternativă.
Acesta va concura BMW Seria 3 Active Hybrid și Lexus CT 200h.
Construit pe platforma viitorului Golf VII, modelul premium va îmbrățișa inclusiv tehnologia verde a fratelui de grup ce se va remarcă prin dimensiunile compacte și greutatea redusă.
Se intenționează ca hibridul A3 să fie livrat pe piața europeană începând cu 2013.
Propulsorul ecologic va include un propulsor de 1.4 litri care va trimite întreaga sa putere la roțile punții față, în timp ce un motor electric de 41 cai putere va pune în mișcare roțile axei spate.
Energia electrică necesară sistemului electric va proveni de la un set de baterii litiu-ion care vor putea fi alimentate de la o priză obișnuită. Doar pe energia furnizată de acumulatori, A3 Hybrid va fi capabil să parcurgă 50 kilometri. Peste această distanță, deplasarea este asigurată de motorul termic.
Ca un pas premergător spre tehnologiile alternative, Audi a introdus deja sistemul start/stop pe mai multe modele, care aduce o economie de carburant cu 0,2 – 0,3 litri la 100 km iar emisii de dioxid de carbon sunt diminuate cu 5 grame per kilometru.