Hyundai își consolidează gama de modele, lansând versiunea restilizată i20. Binecunoscutul model din clasa B a fost revizuit si optimizat atât la interior, cât și la exterior, adresându-se, astfel, unui segment mai larg de cumpărători. Reproiectat în cadrul centrului tehnic Hyundai Motor Europe din Germania, i20 Facelift poartă amprenta limbajului de design Hyundai, “sculptura fluidică”.
În scopul reducerii consumului și a emisiilor de noxe, Hyundai și-a limitat gama de motorizări la patru unități – două diesel și două pe benzină, dezvoltând puteri între 75 și 100 CP.
“Noul i20 reprezintă un model esențial pentru gama Hyundai la nivel național. Intrarea pe piață a noii generații Hyundai de clasă mică ne livrează atuul necesar pentru rezultate superioare de vânzări pe piața locala. i20 se alătură acum trioului i30, Elantra, ix35 – modele care susțin preponderent rezultatele în creștere ale mărcii Hyundai în România”, a declarat Teodor Brusalis, director executiv al Hyundai Auto România.
Hyundai a dezvoltat un motor diesel eficient, în trei cilindri, care livrează 75 CP și dispune de un cuplu de 180 Nm. Şi celelalte motorizări ale gamei sunt prietenoase cu mediul înconjurător. Spre exemplu, unitatea diesel 1.4 litri, 90 CP emite doar 96 g/km, în timp ce motorizarea pe benzină 1.2 litri, 85 CP produce 109 g/km. Proiectat pentru a se înscrie în clasamentul celor mai sigure mașini din clasă, i20 Facelift debutează cu un nivel de echipare bogat in materie de siguranță activă și pasivă.
Fiecare unitate i20 este echipată în varianta standard cu ESP (Electronic Stability Programme) și VSM (Vehicle Stability Management). Protecția ocupanților în eventualitatea unei coliziuni este asigurată de oțelul elastic utilizat în construcția caroseriei, în timp ce airbagurile frontale, laterale și cortină optimizează protecția ocupanților.
Echiparea de bază cuprinde dotări precum sistemele ESP si VSM, 6 airbaguri standard, închidere centralizată, computer de bord, aer condiționat sau radio CD cu MP3.