MINIaduce pe piața europeană al șaselea și cel mai nou model. Intitulat simplu Roadster, acesta este interpretarea specifică unei decapotabile compacte ce întruchipează sportivitatea veritabilă şi plăcerea condusului urban sub cerul liber. Motoarele puternice şi tehnologia sofisticată a şasiului cu reglaje individuale în funcţie de model arată că sentimentul de karting specific MINI rămâne o caracteristică definitorie a mărcii.
Încă de la lansare, modelul MINI Roadster va fi disponibil cu patru motoare pe benzină şi diesel.
Gama de modele este compusă din MINI Cooper Roadster (122 CP), MINI Cooper SD Roadster (143 CP) şi MINI Cooper S Roadster (184 CP), în timp ce vârful de lance este superperformantul MINI John Cooper Works Roadster (211 CP). Tehnologia şasiului este unul element distinctiv important pentru MINI. Aceasta include Electric Power Steering (servodirecţie electrică), Dynamic Stability Control (control dinamic al stabilităţii) alături de caroseria cu rigiditate torsională ridicată (completată de elemente speciale de consolidare), centrul coborât de greutate al automobilului şi cel mai elaborat sistem de suspensie din segment.
Totodată, airbagurile frontale şi cele pentru cap şi torace, cadrul foarte rigid al parbrizului şi barele de protecţie în caz de răsturnare - din oţel inoxidabil lustruit - fixate pe caroserie contribuie la protecţia pasagerilor.
Nivelul de confort şi personalizare poate fi extins şi mai mult printr-o serie de opţiuni atractive cum ar fi faruri adaptive cu xenon, carcasă neagră pentru faruri, Comfort Access şi Always Open Timer (prezentat prima dată pe MINI Cabriolet). Cu ajutorul telefonului mobil al utilizatorului, MINI a fost prima marcă care a oferit acces la internet în automobil şi în România şi oferă în continuare o serie de aplicaţii unice, inovatoare, în stilul său caracteristic.
Absenţa locurilor din spate permite ca MINI Roadster să ofere un portbagaj cu o capacitate de 240 de litri. În plus, hayonul cu deschidere largă şi pragul inferior al portbagajului permit o încărcare simplă a bagajelor. O altă particularitate remarcabilă la MINI Roadster este sistemul de protecţie în caz de răsturnare, din oţel inoxidabil, căptuşit pe partea frontală.
Alături de cadrul armat al parbrizului, acestea oferă pasagerilor o protecţie optimizată în cazul răsturnării automobilului. Datorită contururilor dinamice, barele de protecţie şi cadrul parbrizului contribuie şi ele la design.