Nissan este determinat să devină un din jucător cheie pe piața globală a mașinilor ecologice. Spre diferență de Honda și Toyota, pentru creatorii noului Leaf tehnologia hibridă nu are rezonanța sistemelor de propulsie electrică. Deși sunt încă la faza de pionierat, mașinile electrice prezintă mai multe garanții decât hibridele, iar pe viitor japonezii sunt convinși că vor putea reduce diferența de eficiență ce le separă de versiunile pe combustibili fosili.
Alături de partenerii de alianță de la Renault, cei de la Nissan vor investi 4 miliarde de euro pentru construirea unei game de opt modele electrice ce vor deservi cinci segmente cheie. Trei dintre acestea vor sosi pe piețele internaționale până în 2015.
"Acesta este doar semnalul de început pentru producția unei familii întregi de autovehicule electrice", a declarat Pierre Loing, director în cadrul departamentului de planificare al produsului.
În următorii patru ani vor mai fi lansate două mașini electrice, un van de mărfuri și o sportivă subcompactă ce va purta sigla Infiniti – divizia premium Nissan.
Un alt oficial, Francois Bancon, managerul general Nissan pe probleme de dezvoltare și tehnologii avansate, a declarat în cadrul aceluiași eveniment că Nissan va produce un al treilea automobil electric la fel de neconvențional precum crossoverele Qashqai și Juke.
Noul model se va baza pe conceptul LandGlider și va fi dispune la interior de doar două locuri. Acesta are dimensiuni similare cu Renault Twizy, o citadină electrică bipost, capabilă să parcurgă o distanță de 100 km cu un ”plin” de curent electric. În ambele mașini locul pasagerului este amplasat în spatele șoferului ce poate rula cu o viteză maximă de 75 de km/h.
Nissan își propune ca în următorii 3-4 ani să producă anual o jumătate de milion de automobile electrice.