BMW se va prezenta la cel mai important salon auto european cu versiunea restilizată a modelului de succes X6. Acesta primește câteva tușe sportive la partea frontală, noi culori pentru caroserie și materiale premium la interior.
Încă de la lansarea pe piaţă, peste 150.000 de unităţi ale modelului Sporty Activity Coupé au fost comercializate în decurs de aproximativ trei ani.
În România, până la sfârşitul anului trecut, 1100 clienţi au optat pentru acest model. Cu 338 unităţi livrate în 2011, este al treilea model al mărcii din punctul de vedere al vânzărilor, după BMW X5 şi X1.
Noul BMW X6 va fi primul automobil din segment echipat cu faruri LED adaptive, disponibile opţional ca alternativă la farurile bixenon. Inelele tridimensionale luminoase ale farurilor LED adaptive oferă o nouă interpretare a farurilor rotunde duble.
Noul BMW X6 va fi disponibil în două culori mate şi opt nuanţe metalizate care vor include Marrakech Brown metalizat, Orion Silver metalizat şi Midnight Blue metalizat. Gama de echipamente standard a noului BMW X6 include şi jante din aliaj, de 19 ţoli.
Toate propulsoarele BMW X6 sunt echipate cu tehnologia BMW TwinPower Turbo şi oferă atât performanţe, cât şi un consum care sunt referinţe în segment.
Motorul V8 din echiparea modelului BMW X6 xDrive50i oferă 300 kW/407 CP, în timp ce varianta BMW X6 xDrive35i, dotată cu motor (pe benzină) cu şase cilindri dispuşi în linie dezvoltă 225 kW/306 CP. Motoarele diesel cu şase cilindri dispuşi în linie ale modelelor BMW X6 xDrive40d şi BMW X6 xDrive30d furnizează 225 kW/306 CP, respectiv 180 kW/245 CP.
Din luna martie a anului 2012, BMW X6 xDrive30d poate fi echipat opţional şi cu tehnologia BMW BluePerformance, obiectivul fiind o reducere suplimentară a oxidului de azot (NOx) în gazele de eşapament. În acest caz, pe lângă componentele standard ale filtrului de particule diesel şi ale convertorului catalitic de oxidare, este utilizat şi sistemul AdBlue care elimină dioxidul de sulf, dar şi oxizii de azot.
Aceasta înseamnă că automobilele îndeplinesc cerinţele standardului de emisii EU6, care va intra în vigoare în 2014.