BMW Group a încheiat anul 2011 cu cel mai bun rezultat al vânzărilor din istorie. La nivel mondial, vânzările BMW, MINI şi Rolls-Royce au crescut cu 14,2% faţă de anul trecut, astfel că au ajuns la 1 668 982 automobile (anul anterior 1.461.166). Astfel, compania şi-a consolidat poziţia de lider al segmentului premium. În decembrie, vânzările au fost cu 11,9% mai mari decât în aceeaşi lună a anului anterior, totalul fiind de 158 125 automobile (2010: 141.358).
"2011 a fost un an excelent pentru BMW Group. Ne-am îndeplinit cu uşurinţă obiectivul privind vânzările, acela de peste 1,6 milioane de automobile, iar modelele noastre continuă să înregistreze o cerere ridicată pretutindeni în lume", a spus Ian Robertson, membru al Consiliului Director al BMW.
Cu un total de 1 380 384 automobile, marca BMW a înregistrat o creştere de 12,8% în 2011, cel mai bun nivel al vânzărilor din istoria sa (anul anterior: 1.224.280). În decembrie au fost livrate 128.182 maşini – un plus de 10,9% (2010: 115.570). Liderul categoric în ceea ce priveşte creşterea a fost noul BMW X3. Cu 117.944 unităţi comercializate, acest model cu un succes deosebit a avut o creştere de nu mai puţin de 156,4% (anul anterior: 46.004 unităţi) în 2011. BMW X1 a continuat să înregistreze un salt foarte bun şi în 2011, cu un total de 126.429 automobile vândute (+26,4%; anul anterior: 99.990). BMW Seria 5 şi-a consolidat poziţia de lider al segmentului cu un total de 310.050 maşini livrate clienţilor în 2011 (+46,3%; 2010: 211.968).
BMW Seria 7 a continuat să aibă o evoluţie ascendentă, înregistrându-se 68.774 automobile vândute în cursul anului trecut (+4,5%; 2010: 65.814). Şi reacţia clienţilor la lansarea noului BMW Seria 1 a fost una extrem de pozitivă. Vânzările versiunii cu cinci uşi au crescut cu 42,6% în decembrie, la un total de 12.507 unităţi (anul anterior: 8.769).
Şi marca MINI poate fi mândră de ceea ce a reuşit anul trecut: cel mai bun an din istorie. Vânzările totale au urcat la un nivel record în 2011 – 285.060 automobile (+21,7%; anul anterior: 234.175). Marca a încheiat în forţă anul, numai în luna decembrie fiind vândute 29 467 maşini (+16,2%; 2010: 25.359). Rezultatul pozitiv înregistrat de marcă la nivelul întregului an a fost impulsionat de MINI Countryman, care a totalizat 89.036 livrări.
Cu un total de 3.538 automobile, Rolls-Royce Motor Cars a înregistrat în 2011 cele mai bune vânzări din istoria sa şi o creştere de 30,5% faţă de nivelul din 2010 (2711 maşini). Anul trecut, toate regiunile au înregistrat creşteri semnificative ale vânzărilor, toate acestea situându-se la cel mai înalt nivel din istorie.