Kia va introduce în luna martie a doua generație de modele compacte. Noul Cee’d va fi lansat oficial la Geneva, cu trei luni înaintea debutului comercial. Modelul beneficiază de un design dinamic și actual, liniile moderne fiind sugerate de partea frontală a mașinii.
Noul Kia Cee’d combină elemente stilistice prezente pe coupe-urile sport cu spațiul si funcționalitatea unui hatchback în cinci uși.
Cee’d va fi asamblat în Slovacia la una din cele mai moderne fabrici din Europa. Partea de motorizare nu a fost făcută publică, însă Kia va utiliza unități Euro 5 atât pe benzină cât și diesel.
Partea de transmisie ar putea fi completată de cutii manuale și automate cu 6 trepte.
Designul exterior atrage imediat atenția prin detalii elaborate, cum ar fi rama cromată a geamurilor și liniile musculoase de pe capotă. Exteriorul este completat de un interior ergonomic, rafinat, focusat pe calitatea materialelor.
Noul Kia cee’d dispune de tehnologie de ultimă oră, foarte competitivă, însoțită de o garanție de 7 ani.
Comercializarea în Europa va începe în al doilea trimestru al anului 2012.