Citroën începe să-și construiască imaginea de producător premium prin intermediul gamei DS. În fiecare an va fi lansat câte un model complet nou, pentru ca în 4-5 ani francezii să poată vorbi de o gamă solidă. După lansarea lui DS3, a sosit timpul pentru DS4, o mașină oarecum atipică în peisajul segmentului C. Este un crossover-hatchback derivat din conceptul DS High Rider, care păstrează aspectul și linia modernă a ultimelor creații Citroën.
DS4 vine cu elemente individuale dar și cu o serie preluată de la noua generație C4 și nu poate fi încadrat în nici o clasă, fiind mai degrabă un model de nișă care poate atrage atenția prin particularitățile sale. Este o mașină spațioasă, cu alură de crossover, lucrată atent la interior, echilibrată stilistic la exterior și cu dimensiuni care sugerează agilitate. Nivelul de calitate este un alt atu foarte important de care francezii vor profita din plin.
Subiectul motorizare nu surprinde decât prin numărul mare de versiuni oferite pentru început. Gama de motorizări cuprinde unități diesel HDi de110 şi 160 cai putere şi trei pe benzină din care unul aspirat normal (VTi) de 120 cai putere, iar două supraalimentate THP de 150 cai putere şi THP de 207 cai putere.
Motoarele pot fi cuplate fie la o cutie automată fie la o transmisie manuală, ambele cu 6 trepte.
Din punct de vedere mecanic, DS4 folosește aceleași componente ca și noul Citroën C4, puntea față fiind dotată cu suspensie independentă McPherson şi o suspensie cu brațe trase și traversă deformabilă pentru puntea spate.