Skoda a reinventat segmentul mic odată cu apariția unui model atipic, care sintetizează esența movolumelor. După ce Roomster și-a demonstrat în ultimii doi ani calitățile cu care a fost investit, a sosit timpul ca Roomster să își declare competențele în materie de eficiență. Prin intermediul versiunii GreenLine, modelul urban de familie pune un accent deosebit pe economia de combustibil și grija față de mediu.
Performanțele se datorează unei scheme deja clasice, care include o motorizare turbodiesel de capacitate mică, sisteme de reducere a combustibilului, optimizări aerodinamice și la frecarea cu asfaltul.
Pentru a-și respecta statutul de versiune economică, Roomster GreenLine a adoptat câteva tehnologii specifice, precum sistemul start/stop și cel de frânare regenerativă prin intermediul căruia energia cinetică este transformată în energie electrică pentru încărcarea bateriilor.
Sub capotă se află noua motorizare TDI cu trei cilindri, care produce 75 de cai putere. Unitatea cu o cilindree de 1,2 litri este cuplată la o cutie manuală cu cinci trepte, asupra căreia nu s-au efectuat modificări.
O serie de măsuri suplimentare, echiparea trenului de rulare cu anvelope cu rezistență redusă la rulare, montarea un sistem pentru condus cât mai ecologic și un șasiu cu un coeficient aerodinamic îmbunătățit și-au dat concursul pentru a diminua consumul la un nivel minim.
Skoda afirmă că Roomster GreenLine consumă doar 4,2 litri, iar rata emisiilor se situează la 109 de g/km de dioxid de carbon.