Toyota conduce de ani buni în topul automobilelor hibride, supremația deținută de marca niponă în domeniul tehnologic fiind de altfel recunoscută de specialiști. Apariția modelului Prius, hibridul care astăzi are peste 2 milioane de clienți, a însemnat deschiderea unui segment ignorat cu bună știinţă, dar de care unii au profitat din plin.
Au trecut 12 ani de atunci, iar Toyota scoate pe piață primul derivat al hibridului Prius.
Versiunea denumită Plug-in (cu alimentare la priză) este lansată acum pe piața din Japonia. Modelul ecologic nu este comercializat prin rețeaua de dealeri, ci doar închiriat în scopuri experimentale.
Toyota a fabricat aproximativ 600 de unități ce vor fi împrumutate pe o durată de timp nedeterminată agențiilor guvernamentale, corporațiilor, universităților și agențiilor de cercetare, în dorința de a îmbunătăți calitățile noii versiuni Prius.
Aproximativ 230 de exemplare vor fi fabricate pentru Japonia, alte 200 se vor îndrepta spre Europa, în timp ce doar 150 sunt destinate să ajungă în SUA.
Compania japoneză intenționează să-și extindă oferta și în alte țări, precum Canada, Australia și Noua Zeelandă. Bazată pe a treia generație Prius Hybrid, versiunea Plug-in beneficiază de acumulatori performanți de tipul litiu-ion, cu o durată de încărcare de 1,5 ore, care înlocuiesc sistemul de baterii nichel-metal disponibil pe Prius.
Pe lângă reducerea emisiilor de dioxid de carbon până la mai puțin de 60 grame de CO2/km și îmbunătățirea substanțială a economiei de carburant, versiunile cu alimentare la priză pot acoperi 20 de kilometri folosind doar motorul electric și energia stocată în acumulatori (dublu față de ceea ce este capabil sistemul de propulsie electric al versiunii convenționale Prius).
Pe distanțe lungi, Prius Plug-in Hybrid poate renunța la activitatea de propulsie a motorului pe benzină în favoarea motorului electric. Un alt avantaj al versiunii cu alimentare la priză este acela că poate atinge viteze de până la 100 km/h doar în modul electric.