Mazda aduce un suflu proaspăt în clasa compactă. Modelul de clasă compactă Mazda3 se bucură de cea mai spectaculoasă creştere a vânzărilor în ultimii trei ani pe pieţele Bătrânului Continent. Rivalul lui Golf VI și Ford Focus vrea să demonstreze progresul făcut de actuala serie.
Estetica păstrează accentul agresiv şi stilul filant al ultimului model Mazda6, în timp ce interiorul aduce schimbări calitative de proporţii. Noua generaţie se bucură de un bagaj consistent de noutăţi şi îmbunătăţiri aduse la partea de propulsie, tren rulant, şi securitatea pasagerilor.
Partea de motorizare include unităţile pe benzină 1,6 litri - 105 cai putere, respectiv 2,0 litri - 150 cai putere şi dieselul 1,6 CRTD, ce produce 109 cai putere.
Ca urmare a optimizărilor aplicate la blocul motor, noua Mazda 3 echipată cu propulsorul 1,6 CRTD necesită în medie doar 4,5 litri la 100 de kilometri, cu 0,3 litri la sută mai puţin decât la modelul curent. Mazda oferă, la partea de transmisie, cutii de viteze manuale cu 5 sau 6 trepte şi automată cu 5 rapoarte.
Inginerii Mazda au redus zgomotul din habitaclu cu 6 până la 11%.
Noul Mazda3 este disponibil în cinci linii de dotare şi este echipat standard cu aer condiţionat, geamuri electrice faţă, volan ajustabil pe înălţime şi adâncime, computer de bord, oglinzi electrice, radio CD compatibil MP3. Interiorul a primit scaune noi care oferă un suport lateral mai bun.
Mazda 3 mai beneficiază de şase airbag-uri, farurile adaptive bi-xenon şi sistemele Emergency Stop Signal şi Rear Vehicle Monitoring.