Mercedes va afișa în septembrie următoarea serie de mașini dedicate familiștilor. Monovolumul B-Klasse se înnoiește din acest an și se pregătește de prima întâlnire cu publicul la salonul de toamnă de la Frankfurt. Nu există capitol care să nu fi cunoscut transformări radicale. Designul, tehnologia, ținuta de drum dar mai ales confortul urcă cu una sau două trepte, modelul fiind pregătit să impresioneze prin calitățile sale pe șosea.
Noul B-Klasse va fi disponibil din luna noiembrie, prețurile urmând să fie comunicate ulterior.
Propulsia este formată din patru unități, toate echipate cu sistem turbo. Două versiuni sunt pe benzină și dezvoltă 122 și 156 CP, în timp ce versiunile diesel oferă 109 și, respectiv, 136 de cai putere. Acestea pot fi cuplate la o transmisie cu dublu ambreiaj cu șapte trepte, denumită 7G-DCT, disponibilă doar pe lista de opționale, în timp ce noua cutie manuală cu 6 trepte se regăsește în dotarea standard a fiecărui motor.
În premieră, monovolulul Mercedes este disponibil cu o suspensie sport. Lista este completată de direcția electromecanică, faruri adaptive, sisteme de asistare la parcare, și asistare la pornirea în rampă.
Exteriorul și interiorul suferă modificări majore, stilul și eleganța fiind atribuite noului limbaj de design care a debutat pe ML-Klasse. Cabina este garnisită cu materiale premium, inserturi fine și piele (opțional) pentru planșa de bord. Scaunele oferă mai mult confort, designul lor fiind atent studiat de specialiștii Mercedes. Sistemele multimedia ce oferă acces direct la internet definesc aerul modern și afinitatea germanilor pentru pragmatism.
Siguranța pasagerilor și ținuta de drum sunt alte capitole perfecționate la noul B-Klasse. Prezența suspensiei sportive și a direcției asistată electric vor oferi nu doar confortul la rulare ci și fermitate în manevrarea mașinii în curbă.