Opel a cucerit deja 14 premii cu acest model. Încă de la lansarea sa, Insignia a atras atenţia în mod special prin design şi inovaţii, care l-au propulsat în rândul celor mai admirate vehicule din ultimii ani. După lansarea versiunilor sedan, hatchback şi prezentarea variantei Sports Tourer, marca germană sub pavilion american adus în lumina reflectoarelor versiunea de top OPC.
Pentru prima oară un model sportiv de talie medie primeşte un sistem de tracţiune integrală, Adaptive 4x4, şi un diferenţial cu alunecare limitată, controlat electronic, ambele ca dotări de serie. Tracţiunea este gestionată de o unitate de control recalibrată de aşa manieră încât să adapteze distribuţia cuplului motor la filozofia sportivă a diviziei Opel Performance Center, în altă ordine de idei, ca forţa brută a motorului să fie repartizată astfel încât comportamentul maşinii să fie liniar şi dinamic.
Insignia OPC beneficiază de un motor V6 turbo de 2,8 litri care dezvoltă 325 de cai putere. Unitatea este dezvoltată pe baza motorizării de vârf a modelului obişnuit Insignia care generează 260 CP, plusul de putere - 55 CP, provenind din modificările speciale aduse propulsorului V6 şi coroborate cu redesenarea căilor de exhaustare care a permis reducerea semnificativă a contrapresiunii.
Transmisia oferită este o cutie manuală cu şase trepte, etajată scurt pentru un condus sportiv, care livrează către roţi un cuplu motor de 400 Nm disponibili pe o plajă foarte joasă de turaţii. Viteza maximă este limitată electronic la 250 km/h, în timp ce demarajul de la 0 la 100 km/h se efectuează în 6 secunde.
Pentru a satisface exigenţele în materie de comportament rutier, Insignia OPC dispune de o nouă axă faţă, un şasiu mecatronic de asemenea nou, o suspensie specială – HiPerStrut, care ajută la abordarea mai fermă şi precisă a virajelor. Garda la sol este coborâtă cu 10 mm, iar sistemul de frânare Brembo, în combinaţie cu discurile perforate, garantează performanţe optime.
Versiunea sportivă se individualizează la exterior prin fantele de aer verticale poziţionate sub faruri, prin jantele fumurii de 19 inch (sau opţional de 20 inch), spoiler spate de dimensiuni mai mari, cu terminaţii duble integrate, iar la interior prin scaunele sportive Recaro, praguri personalizate, volan sportiv şi o grafică specială a instrumentarului de bord.
Opel Insignia OPC este disponibil în versiunile sedan, hatchback și break.