Audi va avea în sfârșit un SUV sportiv. Se va întâmpla cel mai devreme în toamna anului 2012, și nu va fi o versiune declinată pe celebrele Q5 sau Q7. Spre diferență de BMW și Mercedes, care și-au poziționat modelul de performanță în segmentul superior, marca germană din Ingolstadt preferă să deschidă o nișă cu totul nouă.
Anunțul a fost făcut la Zurich de Rupert Stadler, șeful Audi, cu ocazia prezentării noului Q3, cel de-al treilea membru al gamei Q.
Versiunea compactului SUV ar putea fi denumită Q3 RS și va îmbrăca, pe lângă accesoriile sportive, o serie de dotări specifice modelelor rapide cu sigla roșie-neagră.
Sub capotă va fi montat un propulsor TFSI cu supraalimentare, care va acționa asupra ambelor punți ale mașinii prin sistemul Quattro. Unitatea pe benzină este o declinare a propulsorului cu cinci cilindri utilizat de RS 3. Cilindreea de 2,5 litri va fi păstrată, însă puterea motorului va fi scăzută cu 50 de cai putere.
Chiar dacă Q3 RS se va mulțumi cu 300 de cai putere, sportivul SUV va beneficia, ca și RS3, de o cutie automată de tip S Tronic, sistem de injecție directă și sistem turbo. Cu o lungime de 4,39 metri, versiunea de performanță va avea garda la sol redusă cu câțiva milimetri și un sistem de direcție mult mai ferm.
În ceea ce privește noul Q3, acesta va fi comercializat din iulie la prețuri cuprinse între 29.900 și 36.800 de euro.
Este de așteptat ca viitorul Q3 RS să coste în jur de 60.000 de euro, cu cel puțin 4.000 de euro mai mult decât Audi RS 3.