Ford pregătește câteva schimbări importante pentru următorii trei ani. Al patrulea mare fabricant de automobile din lume va lansa pe piața europeană 20 de modele noi și restilizate. Unul dintre acestea este B-MAX, model de familie prezentat drept concept la Geneva, ediția 2011.
Ieri compania americană a anunțat oficial că noul B-MAX va fi asamblat la Craiova. Producția va demara la începutul anului viitor. În prezent la Craiova se fabrică doar modelul Transit Connect Van (iulie 2009).
Ford B-MAX va rivaliza cu Opel Meriva și Citroen C3 Picasso.
Cabina flexibilă, plafonul înalt, portbagajul generos şi spaţiile de depozitare multiple, sunt câteva din caracteristicile noului B-MAX, un vehicul polivalent, un concurent serios în clasa MPV.
Noul B-MAX ar putea avea un prețde lansare între 12.000 -13.000 de euro
Românii vor asambla și un motor ecologic
Odată cu producția minivanului Ford va demara și fabricația unui nou motor la Craiova.
Oficialii diviziei europene Ford au decis să fie asamblat în România și propulsorul de 3 cilindri pe benzină din noua gama de motoare economice denumite EcoBoost. Agregatul are o cilindree de 1.0 litru și va figura pe viitorul B-MAX.
Angajații români vor produce doar jumătate din volumul total de motoare 1.0 EcoBoost, cealaltă jumătate fiind acoperită de uzina Ford din Koln, Germania.
Motorul urmează să echipeze nu doar mașina de familie B-MAX, ci și modelele Ka și Fiesta.
La Craiova se pregătește al doilea autoturism de clasă mică
Noutățile nu se opresc aici. Ford anunță în premieră fabricația unui al doilea autoturism de clasă mică la Craiova.
Ford nu a precizat când va începe producția noului vehicul urban și nici numele acestuia. Modelul ar putea fi o versiune sau un derivat al actualului Fiesta.