Peugeot își dorește să influențeze mai puternic clasa compactă. Chiar dacă versiunea restilizată a lui 308 abia s-a lansat în Europa, în atelierele grupului PSA se lucrează deja la urmașul acestui model. Noua creație va pune un accent pe eficiența motoarelor și siguranța pasagerilor.
Potrivit unor surse din interior, înlocuitorul modelului 308 va fi prezentat în toamna anului viitor. Debutul va fi bifat cu ocazia Salonului Auto de la Paris.
Noua compactă Peugeot va sosi pe piața europeană patru-cinci luni mai târziu, la începutul anului 2013.
Gama de motorizări va fi alcătuită din propulsoare pe benzină cu valori între 95 și 200 de cai putere. Unitățile diesel, care fac cele mai mari volume de vânzări, vor genera între 90 și 160 de cai putere. Unele versiuni pe motorină vor putea, încă de la lansare, respecta normele Euro 6, grație optimizărilor și a unor sisteme de ultimă generație orientate spre eficiență maximă.
Francezii vor monta standard transmisii manuale cu 6 trepte, dar și cutii automate.
Printre noutățile absolute ale viitoarei compacte se numără și o versiune diesel hibrid, similară ca și configurație cu 3008 Hybrid4. Aceasta ar putea oferi un consum mediu sub 4 litri la 100 km.