Porsche va face loc unui nou model diesel în gama sa. După imensul succes înregistrat de Panamera, care în prezent are peste 30.000 de clienți, brandul sportiv este pregătit să aducă în premieră pe segmentul celor mai luxoase coupe-uri o versiune turbodiesel. Prin această manevră germanii vor să-și întărească poziția de lider în segment.
În prezent Panamera dispune de trei motorizări pe benzină, iar ulterior va fi comercializată și o variantă hibrid cu motor V6 și propulsor electric.
Introducerea modelului diesel are ca scop atragerea unui val de noi clienți, în special din Europa, unde vânzările se plasează sub nivelul celor din SUA și China.
Matthias Müller, noul director executiv al Porsche, a confirmat că nava-amiral va fi disponibilă din 2011 cu o motorizare turbodiesel.
”Da, vom avea Panamera în versiune diesel. Succesul modelului Cayenne Diesel ne-a demonstrat clar că există un potențial imens în această direcție”, susține Müller.
Oficialul german a mai spus că modelul diesel Panamera este în fază avansată de dezvoltare, pe piața europeană urmând să fie disponibil în a doua jumătate a lui 2011.
Panamera va fi după Cayenne al doilea model Porsche care va utiliza un propulsor ce funcționează cu motorină.
Una din cele mai fericite alegeri pentru luxosul coupe în patru uși ar fi unitatea 3.0 TDI de 240 de cai putere care oferă un bun compromis între performanțe și consum.
Nu este exclus ca unitatea V8 diesel 4.2 TDI, preluată de pe noul A8, să devină motorizare de bază datorită caracteristicilor sale dinamice, mult mai pe specificul Porsche, ținând cont de gabaritul luxosului Panamera, de cei 371 de cai putere din dotare ai motorului cât și de cele 5,5 secunde necesare demarajului până la 100 km/h.