Kia a ales să fie reprezentată la Geneva de modelele de clasă mică. Acesta au fost sarea și piperul la pavilionul coreenilor ce au revelat noile Picanto și Rio. Acesta din urmă trece la o nouă generație care are toate șansele să devină un succes, grație combinației dintre design și preț.
Confortul pasagerilor va fi sporit grație dimensiunilor exterioare mai mari. Portbagajul va fi mai încăpător, în cazul sedanului va avea standard 390 litri, iar versiunea hatchback de 292 litri.
Așa cum este și firesc, la noul Rio ambianța și spațiul interior ating noi coordonate. Kia susține că ”habitaclul va avea un nivel de calitate asociat până acum doar mașinilor din clase superioare”.
Exteriorul se încadrează un noua linie estetică Kia, având o parte frontală dinamică, profilul frumos sculptat și un spate cu linii simple. Ca noutăți absolute menționăm sistemul de lumini diurne, oglinzile laterale cu semnalizatoare, și setul de ornamente lucioase de culoare neagră.
Pe piața europeană va fi disponibil din septembrie în versiunile hatchback cu 3 și 5 uşi, respectiv sedan (4 uși).
Pe lângă aspectul proaspăt și jovial, noua subcompactă va adopta o gamă de motoare care vor evidenția nivelul de eficiență atins. Kia anunță un ansamblu de patru propulsoare economice de mic litraj, atât benzină cât și diesel, cu emisii scăzute de dioxid de carbon. Mai precis este vorba de unitatea diesel de 1,1 litri de 70 cai putere și o performantă unitate turbo pe benzină 1,2 GDI de 87 de cai putere, disponibilă din 2012.
La acestea se vor adăuga unitățile diesel 1,4 litri de 90 CP și benzină 1,4 litri de 109 CP.