BMW vrea să ducă sportivitatea pură la un nivel în care performanţa se întrepătrunde cu exaltarea. Pentru aceasta va desemna divizia internă M să-şi lase amprenta asupra celui ce va deveni modelul suprem al mărcii germane. M5 se apropie de finalul unei stagiaturi glorioase, însă cu numeroase „dispute” pe muchie de cuţit cu Audi RS6 şi Mercedes E 63 AMG.
O nouă generaţie se arată la orizont, însă, până în 2011, când va fi livrată spre clienţi, va urma un amplu şi sever ciclu de testare.
Totul va pleca de la versiunea obişnuită a noului Seria 5, modificările exterioare fiind cele clasice: spoilere redesenate, prize de aer mai mari, evacuări mai generoase, jante cu aspect sportiv şi pneuri performante.
Noul model sportiv stă sub semnul inovaţiei: mai multă putere, mai puţin consum. Din acest motiv viitorul M5 va fi un mare pas în faţă, tehnologiile din dotare urmând să facă diferenţa. Propulsia va reveni la agregatul V8, dar va oferi un cuplu mai mare, estimat la 700 Nm. Unitatea va fi un biturbo de 4,4 litri ce va dezvolta în jur de 600 CP.
Ca o comparaţie, vechiul M5 recent ieșit din fabricație utiliza un motor V10 de 5.0 litri ce produce 507 cai putere.
Inginerii BMW promit să aducă noul model la un nivel de eficienţă fără precedent. Consumul va fi cu aproape 20% mai mic decât al versiunii curente M5, mai precis este vorba de aproape 3 litri la fiecare 100 de kilometri parcurşi adică media va fi de 12 litri/100 km. Scăderea consumului vine din trei direcţii: o masă mai uşoară, un design perfecţionat, dezactivarea cilindrilor.
În mod tradiţional, primul M5 din noua generaţie va fi o versiune sedan. Aceasta ar putea avea viteza maximă limitată la 300 km/h, ceea ce ar constitui o premieră nu doar pentru BMW, ci pentru întreg spectrul de sportive premium germane.