Mini a fost în centrul atenției la Detroit cu un prototip care anunță intențiile mărcii pe segmentul SUV. Lansarea conceptului Paceman arată că britanicii sunt încrezători în privința viitorului lor în clasa de vehicule recreaționale pe care o vor marca cu prezența unui stilat coupe 4x4. Acest studiu spectaculos pune bazele unei categorii complet noi de automobile, cu potenţial pentru oferirea unei şi mai mari plăceri a condusului şi o versatilitate şi mai mare pentru utilizarea zilnică.
Mini Paceman Concept preia punctele forte ale mărcii - caracterul unic, comportamentul asemănător cu al unui kart, agilitatea, calităţile dinamice şi designul individual - şi le conferă un aer proaspăt cu ajutorul tehnologiilor de ultimă oră şi al unui concept inovator de caroserie. Prototipul combină apariţia sportivă şi masculină, versatilitatea şi aspectul de coupé cu dimensiunile modelului MINI Countryman, cu patru uşi.
Limbajul masculin de design pe care îl are Mini Paceman Concept scoate în evidenţă atât identitatea independentă a conceptului, cât şi apartenenţa la gama Mini. Prototipul cu patru locuri, ale cărui două uşi mari şi hayonul cu deschidere largă îl marchează drept un Mini inconfundabil, imprimă segmentului Sports Activity Coupe (SAC) o notă de originalitate.
Mini Paceman Concept păstrează partea frontală familiară gamei, dar adaugă o notă distinctivă. Farurile delimitate de un contur cromat se extind mult înspre aripile faţă şi, împreună cu capota cu volume puternice, accentuează caracterul impozant al părţii frontale.
"În contrast cu designul mult mai vertical de la Countryman, pentru prototipul Paceman Concept am accentuat liniile orizontale şi am subliniat mai mult lăţimea automobilului", a explicat Marcus Syring, director pentru design exterior, pentru a justifica apariţia puternică a conceptului. Noua interpretare a valorilor tradiţionale ale unui coupé (termenul "coupé" vine din franceză, de la cuvântul "couper" care înseamnă "a tăia") produce un hayon nou, omogen, care păstrează farmecul unic Mini. Proporţiile puternice şi designul musculos al părţilor laterale ale automobilului, cu aripile spate proeminente, consolidează impresia atletică, neconvenţională.
Stopurile, într-o nouă interpretare, sunt poziţionate spre exteriorul părţii spate şi subliniază dominaţia liniilor orizontale, care curg paralel una faţă de cealaltă şi accentuează ecartamentul lat al punţii spate.
La fel ca în cazul modelului Cooper S Countryman, spoilerul spate de la Paceman Concept are designul unui difuzor. Curentul de aer este canalizat printre cele două ţevi de eşapament pe secţiunea şasiului, optimizând o dată în plus proprietăţile aerodinamice ale automobilului. Chiar şi locaşul pentru numărul de înmatriculare copiază forma unei prize de aer în bara faţă, realizând o legătură stilistică între partea frontală şi cea spate a automobilului.
Conceptul cu patru locuri măsoară 4.110 milimetri în lungime, 1.789 milimetri în lăţime şi 1.541 milimetri în înălţime. În stilul specific familiei, Paceman Concept are console extrem de scurte care conferă un accent deosebit taliei atletice a automobilului.
Interiorul de la Paceman Concept provine în mod deliberat din limbajul de design Mini. În spatele exteriorului masculin al studiului se află o esenţă elegantă, dar sportivă, care abundă de un sentiment de calitate premium. Panoul de instrumente este definit de formele concave distincte şi de impresia de sportivitate funcţională pe care o creează.
Atât din punct de vedere al spaţiului, cât şi ca reglaj al şasiului, Paceman Concept a fost conceput pentru a permite echiparea cu cel mai puternic motor disponibil în prezent în gama Mini. Supraalimentat cu turbină cu două elice, propulsorul de 1,6 litri de la Mini John Cooper Works oferă prototipului Paceman Concept posibilitatea de a atinge cel mai înalt nivel de performanţă sportivă. Motorizarea cu patru cilindri dezvoltă 211 CP şi generează un cuplu maxim de 260 Nm, care poate fi sporit temporar, în reprize scurte, la 280 Nm prin intermediul funcţiei Overboost.
Dezvoltat pe baza lui Countryman, conceptul Paceman primeşte platforma ideală pentru sistemul de tracţiune integrală permanentă ALL4, disponibil opţional. Acesta dispune de un diferenţial central electromagnetic, dispus chiar înaintea raportului final care variază distribuţia puterii între puntea faţă şi cea spate. În condiţii normale de condus, până la 50% din putere este transmisă spre roţile spate, iar acest procent poate ajunge, în condiţii extreme, până la 100%.
Tehnologia şasiului a fost dezvoltată o dată în plus pentru Paceman Concept astfel încât să transforme potenţialul motoarelor puternice, într-o agilitate care să fascineze. Comportamentul sportiv precis şi confortul deosebit al călătoriei sunt îmbunătăţite la Paceman Concept. Axul faţă dispune de suspensie MacPherson şi Electric Power Steering (servodirecţia asistată electric) cu asistare a puterii în funcţie de viteză pentru a oferi modelului SAC acea agilitate pe care clienţii o aşteaptă din partea mărcii.