Land Rover și-a lansat unul din modelele sale preferate de clienții europeni. Freelander II intră în a doua etapă a carierei sale odată cu inițierea unui proces de cosmetizare ce are rolul de a întineri formele acestui crossover cu forme spartane. Versiunea restilizată este deja disponibilă în Germania de la 29.990 de euro.
În ceea ce privește modificările estetice, acestea sunt efectuate destul de subtil. Schimbările exterioare au vizat linii mai elegante, mașina păstrând aspectul specific mașinilor de teren.
Partea frontală prezintă cele mai multe noutăți, grila motor, spoilerul și blocurile optice fiind retușate într-o manieră modernă. Apariția unor jante de 18 și 19 inch cât și eleronul spate conferă un plus de sportivitate și aspect dinamic. Oglinzile laterale aduc și ele ceva nou, suprafața lor fiind cu 10% mai mare.
Habitaclul nu se bucură de aceeași atenție precum exteriorul, singurele elemente ce respiră un aer proaspăt fiind scaunele față, panoul de instrumente, şi paleta de culori pentru tapițerie.
Crossoverul dispune pe lângă modificările exterioare și interioare de două noi motorizări. Acestea își propun să ofere valori mai bune de performanță și consum decât vechiul propulsor de 160 de cai putere.
Freelander II Facelift dispune de o unitate de 150 de cai putere, denumită și TD4 ce include un turbocompresor nou și consumă în medie 6,2 litri/100km. A doua nouă motorizare botezată SD4 dezvoltă 190 de cai putere este cuplată la o transmisie automată și necesită 7,0 litri/100km.
Modelul de 150 de cai putere este cuplat la o cutie manuală și poate fi livrată și în varianta cu tracțiune față. Land Rover îl va comercializa din 2011 sub denumirea ED4 și va avea o greutate cu 75 de kilograme mai mică decât versiunea 4x4. Consumul anunțat pentru Freelander Facelift cu tracțiune față este de 6,0 litri/100 km.