Kia va avea onoarea de a prezenta în primăvara anului viitor noua identitate a unicului său automobil în 3 uși. Derivat al gamei de succes Cee'd, versiunea Pro_Cee'd își va împrospăta aspectul și o parte din dotări pentru a rămâne atractivă în fața publicului tânăr din Europa. Debutul modelului este planificat pentru Salonul de la Geneva, ce se va desfășura la începutul lunii martie.
Prima restilizare implementată Pro_Cee'd nu surprinde printr-un detaliu anume, însă cert este că din punct de vedere estetic modelul evoluează pozitiv.
Cum era și firesc, Pro_Cee'd Facelift preia în totalitate detaliile estetice ale fratelui Cee'd, de la blocurile optice la grilă și proiectoare de ceață.
Echipa designerilor Kia și-a pus amprenta și asupra spoilerului, revizuit într-o manieră sportivă. Acesta include prize de aer mult mai generoase.
Pe partea tehnică modelul în 3 uși va introduce ca noutate absolută motorizarea 1.6 CRDi. Unitatea de factură turbodiesel va dezvolta 130 de cai putere și vine cuplată la o transmisie manuală cu 6 trepte.
Alături de acesta va mai fi oferită și motorizarea 1.6 CVVT pe benzină de 125 cai putere, care acum va respecta normele de poluare Euro 5.