Opel va putea etala anul viitor o importantă distincție acordată navei sale amiral. După ce Insignia a câștigat în 2009 premiul ”Mașina Anului în Europa”, recent de experții Dekra l-au declarat drept vehiculul cu cele mai puține defecte. Vârful de gamă german s-a remarcat din lista ce include nu mai puțin de 240 de modele în așa numitul raport al fiabilității - ”Mängelreports ”.
Insignia a obținut cel mai bun rezultat din toate mașinile testate în categoria "evaluare individuală". În 96,1 % din cazuri, versiunile Insignia inspectate de specialiștii Dekra nu au prezentat defecțiuni.
Dekra publică acest raport al deficiențelor după o analiză extrem de minuțioasă efectuată în 8 clase de vehicule. Evaluările și testările se realizează în trei intervale diferite de kilometraj.
Anul acesta rezultatele au avut la bază inspecțiile de service provenite de la 15 milioane de automobile.
După Insignia, următoarele două clasate în topul modelelor cu cele mai puține defecte sunt Ford Fiesta cu un procentaj de 95,8% și Toyota Prius cu 95,6%.
Fondată în 1925 compania Dekra este cea mai mare organizație din Europa în domeniul testării și certificării produselor.