ADAC sau Automobil Clubul German se laudă cu numeroase realizări de-a lungul istoriei sale, iar una din cele mai recente depășește tiparele obișnuite și are legătură cu numărul persoanelor înscrise. Anul acesta, în luna iunie, clubul a depășit 17 milioane de membri, consolidându-și astfel poziția de lider european pe care o deține de mai bine de 30 de ani.
După numai patru luni, în rândurile Automobil Clubului German au intrat un număr record de noi membri. La sfârșitul lunii octombrie, numărul total al automobiliștilor din registrul clubului număra 17.210.000. Astfel, ADAC a devenit al doilea Automobil Club din lume, depășind numărul de persoane din evidențele Automobil Clubul Japonez – JAF.
Cel mai mare club al automobiliștilor din lume este AAA din SUA, care are 45 de milioane de membri.
Anul acesta ADAC a atras peste 967.000 de noi șoferi, clubul deservind în prezent aproape jumătate din parcul auto al Germaniei.
Proporţia femeilor membre în ultimii zece ani a crescut constant de la 23 la 33%.
Automobil Clubul German a fost fondat în 1903 și este implicat în activități dintre cele mai diverse, de la testarea independentă a mașinilor, la organizarea de competiții sportive pentru automobiliști. Membrii clubului beneficiază de servicii complexe de asistență rutieră, asigurate de o echipă de profesioniști, denumită ”Îngerii Galbeni”.