Lamborghini și-a luat adio de la vârful de lance al gamei sale. La nouă ani de la debutul său Murcielago își încheie cariera profilică, lăsând în urmă o moștenire extrem de prețioasă. Ieri, 5 noiembrie 2010 ultimul exemplar Murcielago a părăsit liniile de producție în aplauzele angajaților și ale șefului companiei italiene.
Vehiculul este o versiune LP 670-4 SuperVeloce de culoare orange destinat unui client din Elveția.
De la începerea producției în 2001 și până astăzi Lamborghini a fabricat 4.099 de modele Murcielago. Supercarul a fost livrat în versiunile coupe și roadster și va fi înlocuit anul viitor de un model ce ar putea fi denumit Jota.
Debutul va fi marcat în luna martie la salonul auto de la Geneva.
Lamborghini Murcielago este cel mai bine vândut model sport din lume cu o motorizare V12. Designul, nu foarte prietenos, se datorează belgianului Luc Donckerwolke.
Modelul este construit integral la exterior din fibră de carbon și dispune de tracțiune integrală. Cântărește 1,65 tone și poate atinge suta de kilometri pe oră în mai puțin de 4 secunde.
În funcție de versiune Murcielago poate avea motoare – amplasate longitudinal, cu puteri cuprinse între 580 CP și 670 CP.
Supercarul de top al italienilor a fost botezat după numele unui renumit taur de coridă, ce a supraviețuit după 28 lovituri de sabie.
Murcielago înseamnă în limba spaniolă liliac.