BMW se pregătește să facă o schimbare importantă în configurația viitoarelor sale mașini sportive. Noul M5, așteptat în primăvara anului viitor, va schimba vechiul V10 de 5.0 litri pe un V8 de 4.4 litri, în timp ce viitorul M3 va renunța la serviciile motorului V8 în favoarea unui propulsor V6 turbo. Toate aceste mișcări au rolul de a face bolizii de serie mai rapizi, în contextul unui consum de benzină și o rată a emisiilor de dioxid de carbon redusă cu două zecimale.
Cunoscut ca un promotor înflăcărat al motoarelor cu 6 cilindri în linie, BMW va furniza începând din 2012 primele mașini sport cu unități V6. Noul M3 este primul model din istoria BMW plănuit să integreze un agregat cu cilindri dispuși oblic, mult mai compact și ușor decât actualul V8 de pe M3.
Germanii vor renunța la beneficiile propulsorului aspirat natural în favoarea supraalimentării condimentată cu două turbocompresoare. Astfel, viitorul M3 va beneficia nu doar de mai multă putere dar și de un cuplu motor maxim superior disponibil pe o plaja de turații mult mai largă.
Evoluția nu poate fi neapărat percepută ca o încălcare a tradiție, ci mai degrabă o metamorfoză a sportivelor de clasă, care sunt nevoite să-și conserve spiritul agresiv însă fără abuz de combustibil.
Noul M3 va avea la dispoziție aproximativ 450 de cai putere, storși dintr-un motor de 3.3 litri, comparativ cu actualul M3 care dispune de un propulsor de 4.0 litri ce generează 420 de cai putere.
BMW va utiliza toate resursele pentru a furniza viitoarei platforme o masă cât mai ușoară de propulsat. Este de așteptat ca cercetările din domeniul CFRP (fibrei de carbon) să-și găsească aplicare și pe noul M3. O greutate mai mică va însemna performanțe mai bune, dar și un consum mai mic.
Actualul M3 cântărește 1.655 kilograme, poate demara de la 0 la 100 km/h în 4,6 secunde și rula cu o viteză maximă de 250 km/h.
Consumul mediu al sportivei este de 11,9 litri/100 km iar emisiile se ridică la 290 grame CO2 pe kilometru. Noul M3 va fi cu siguranță un atlet desăvârșit, atât pe circuit cât și pe șosea, în condițiile în care toți parametrii săi vor fi net superiori.