Vânzările de noi automobile pe piața europeană continuă să scadă în a doua jumătate a anului curent, în contextul accentuării previziunilor mai puțin favorabile lansate de majoritate producătorilor pentru al doilea semestru. Luna septembrie a marcat un nou rezultat negativ și o scădere procentuală de 9,1% în raport cu septembrie 2009. Potrivit studiului efectuat de Jato Dynamics, la nivel european s-au comercializat 1.257.000 de noi automobile, comparativ cu anul trecut, când numărul acestora a fost de 1.382.000.
Declinul își are ecoul în cererea scăzută de noi mașini de pe principalele cinci piețe auto ale Europei denumite și ”Big 5”.
Astfel, vânzările din Marea Britanie au ajuns la 335.426 de unități (-8,9%), în Germania la 259.748 unități (-17,8%), în Franța au fost de 169.944 unități (-7,2%), în Italia de 155.178 unități (-18,7%), iar în Spania de 56.664 unități (-27,2%).
Cea mai mare scădere a lunii septembrie, de 49,8%, se înregistrează în Grecia.
Pe piața românească, livrările din luna septembrie au ajuns la 9.811 autoturisme, din care 3.318 sunt de producția autohtonă iar 6.493 sunt de modele de import.
România a ocupat în septembrie locul 15 în clasamentul celor 27 de țări ale Uniunii Europeane, în privința vânzărilor de noi autoturisme, fiind plasată în fața Finlandei, Slovaciei și Ungariei.
Țara noastră este devansată de piețe precum Cipru, Norvegia și Cehia.
În ceea ce privește cele mai importante creșteri ale vânzărilor, acestea au fost consemnate în Irlanda (+92,4%), Lituania (+43,7%), și Olanda (+36,6%).
Conform aceluiași studiu întocmit de compania de consultanță Jato Dynamics, în primele nouă luni ale anului pe piața europeană s-au comercializat 10.513.000 de automobile noi, cu 3,2% mai puțin decât în perioada similară a anului trecut.