Chevrolet devine o marcă tot mai căutată în Europa, influența exercitată de brandul sub tutela GM depășind în intensitate mărcile japoneze. La Paris, americanii au adus o nouă variantă a unui automobil pe care europenii deja l-au primit cu brațele deschise. Noul Cruze hatchback a fost vedeta standului Chevrolet și una din cele patru premiere de la salon.
Proaspătul model cu cinci uşi este o altă dovadă privind intenţia mărcii Chevrolet de a oferi mai multă valoare în schimbul preţului, în cadrul principalelor segmente auto.
Prin introducerea noului hatchback Cruze, clienţii au dispoziţie un stil alternativ de caroserie pe lângă sedanul tradiţional, iar Chevrolet a stabilit noi standarde printr-un autovehicul care oferă o valoare de nivel mai înalt în comparaţie cu unii dintre concurenţii săi cu mai multă experienţă în acest segment.
Datorită liniei fluide şi atrăgătoare a acoperişului, caracteristică pentru un coupe, şi consolelor scurte atât în faţă cât şi în spate, noul model Cruze hatchback are aceeaşi „postură” dinamică ca şi sedanul, putând fi recunoscut imediat.
Caroseria acestuia va oferi aceleaşi reacţii rapide pe şosea, fiind construită cu ajutorul noului sistem de şasiu integral (BFI), completat printr-o reglare de ultimă generaţie a componentelor şasiului. Utilizarea sistemului BFI are drept rezultat niveluri înalte de stabilitate şi rezistenţă.
Capacitatea de încărcare a modelului Cruze hatchback este de aproape 400 de litri şi acesta va fi disponibil cu o banchetă spate rabatabilă fracţionat 60/40.
Noul Chevrolet Cruze hatchback cu cinci uşi va fi pus în vânzare în toată Europa la mijlocul anului 2011.