Saab și orientările ecologice au fost în ultimii ani două subiecte atinse doar tangențial sau pură teorie. Însă nordicii au decis să acționeze ferm și concret, luând în serios nu doar provocările viitorului ci și cele așternute de mărcile concurente. În mod practic, la Paris va începe revoluția suedeză, 9-3 ePower fiind avocatul acestei schimbări radicale ce are ca obiectiv conexiunea cu lumea pură a mașinilor electrice.
Chiar dacă Saab se află la primii pași, 9-3 ePower este un concept care promite multe, o primă mostră a unui vehicul nepoluant cu un potențial deloc neglijabil.
Echipat cu un motor ce generează 184 de cai putere, modelul poate demara de la 0 la 100 km/h în doar 8,5 secunde. Astfel noțiunea de sportivitate, specifică pentru toată gama Saab, nu își pierde din consistență.
Cu toate că raza de acțiune a primului model electric Saab este mult mai redusă decât la un automobil cu propulsie de combustibili fosili este demnă de remarcat autonomia de drum. 200 de km, exclamă Saab! O performanță lăudabilă, în condițiile în care mașinile complet electrice pot acoperi distanțe maxime între 130 și 150 km.
Rezultatul este cu atât mai lăudabil având în vedere faptul că acest prototip 9-3 ePower este dezvoltat pe baza unei versiuni de familie, 9-3 SportCombi, și nu a unei compacte sau versiuni în trei uși.
Viteza maximă poate atinge 150 km/h, resursele motorului electric provenind de la un set de acumulatori litiu-ion de 35,5 kWh.
Anul viitor Saab va începe primele teste majore cu 9-3 ePower o flotă de 70 de exemplare urmând să treacă prin toate fazele obișnuite ale probelor de încercare.