Renault se îndreaptă cu pași repezi spre era electrică. După ce a primit numeroase reacţii pozitive la adresa conceptelor cu zero emisii, compania franceză a decis să lanseze şi un model de serie ce va fi disponibil cel mai târziu în 2012.
Bazat pe prototipul Twizy, viitorul automobil beneficia de propulsie exclusiv electrică şi va fi fabricat la uzina din Valladolid, Spania, aleasă pentru experienţa dobândită în producţia de modele urbane compacte. Aici se fabrică în prezent Modus şi Grand Modus şi o parte din versiunile restilizate Clio.
Producţia modelului electric, al cărui nume nu este cunoscut, va demara în anul 2011 la uzina din Valladolid, la 150 de km de Madrid.
Deoarece anumite operaţiuni ale procesului de asamblare sunt puţin diferite la o maşină electrică, Renault îşi va utila fabrica din Spania cu echipamente specifice care vor fi furnizate şi uzinei din Franţa unde vor fi fabricate versiunile electrice ale unor modele existente în gama actuală.
Twizy Z.E. este un concept inedit ce măsoară doar 2,3 metri lungime şi este un hibrid între un scuter şi un minicar. Eficient, simplu şi manevrabil, cu o masă de numai 420 kg, Twizy reflectă calităţile unui automobil foarte simplu, perfect adaptat nevoilor de mobilitate în traficul tot mai aglomerat din oraşe.
Gândit pentru a transporta doar două persoane, prototipul foloseşte un motor de 20 de cai putere ce permite atingerea unei viteze maxime de 75 km/h. Spaţiul pentru bagaje este infim, de numai 50 de litri.Resursele motorului provin de la iun set de baterii litiu-ion poziţionate sub cele două scaune ce îi o autonomie maximă de 100 km.