Lexus va intra din 2011 în liga mașinilor ultrarapide cu exemplarul ce va putea ține piept chiar și prodigioaselor bijuterii Ferrari. Agresivitatea și reacțiile spontane ale noului LFA au făcut de mult înconjurul lumii, însă acest exotic coupe va avea o producție limitată. Bătălia pentru a prinde un loc pe listele de așteptare ale bolidului japonez nu i-a impresionat pe oficialii Lexus, care au declarat că vor livra exact număr de modele promis chiar dacă cererile vor depăși de 20 de ori oferta.
Fanii și-au pus speranța că poate versiunea deschisă LFA Roadster va putea ajunge mai devreme în producția de serie, pentru ca astfel să ”compenseze” lipsa noului coupe din garajele lor. Însă, din nou, Lexus a spus nu.
Oficiali japonezi susțin că momentan LFA Roadster nu se numără printre prioritățile curente ale companiei, și că nu intenționează să-l aducă prea devreme la dealeri. Lexus a motivat acest fapt prin direcționarea principalelor investiții către zone de maxim interes: extinderea portofoliului cu noi modele și lansarea de noi versiuni hibride.
Acum doi ani în urmă, în ianuarie 2008, divizia premium Toyota surprindea cu conceptul LFA Roadster, care previziona o decapotabilă de performanță. De vreme ce nu există nici măcar așa numitele modele zero (prototipuri pentru teste) șansele de a vedea în următorii doi-trei ani versiunea cabrio de serie sunt foarte reduse.
Lexus afirmă că își concentrează atenția asupra versiunii coupe a cărei producția va începe la sfârșitul anului. Primele exemplare vor părăsi liniile de asamblare în luna decembrie, activitatea urmând să se desfășoare la uzina Toyota City, Japonia.
LFA este primul supercar din istoria Lexus, operațiunile de fabricație fiind efectuate manual în proporție de 90%. Lunar vor fi produse doar 20 de modele, producția urmând să fie încheiată în decembrie 2012.
Dezvoltarea sportivei cu motor V10 de 570 de cai putere și o caroserie din fibră de carbon și polimer dur (CFRP) a durat aproape 10 ani. Producția totală va include 500 de bucăți, ce vor fi vândute în întreaga lume.
Prețul unui Lexus LFA este de peste 350.000 de euro.