Ferrari este unul din puținele branduri auto care nu mai au nevoie de prezentare.
Sinonim cu Formula 1 și mașinile sport, reputatul brand italian cucerește tot mai mulți adepți și în țara noastră. Deși nu este ultima creație a atelierelor de performanță din Maranello, noul 458 Italia a ajuns în sfârșit și în România, la opt luni de la debutul oficial consemnat în septembrie 2009 la Frankfurt.
Modelul a fost introdus la sfârșitul săptămânii trecute la București, în cadrul unei demonstrații de pilotaj susținute de pilotul Giancarlo Fisichella. Pilotul de Formula 1 al Scuderieri Ferrari a prezentat câteva din valențele supercarului care înlocuiește modelul de succes F 430.
Prezența celor mai noi modele ale Căluțului Cabrat în România este facilitată de Forza Rossa, importatorul oficial Ferrari.
Ferrari 458 Italia este disponibil pe piața românească la un prețde 180.000 de euro. Sportiva dispune de un motor V8 de 4,5 litri echipat cu injecție directă, primul de acest fel din istoria Ferrari. Cei 570 CP sunt disponibili la 9.000 rpm, iar cuplul maxim de 540 Nm la 6.000 rpm. Noul model este echipat cu transmisie cu dublu ambreiaj şi şapte trepte, şasiu din aluminiu și sistemele avansate E-Diff şi F1-Trac.
458 Italia are o greutate de doar 1380 kg, cu un raport putere/greutate de 2,42 kg/CP. Consumul mediu anunțat de producător este de doar 13,7 litri/100 km. Performanțele sunt un capitol unde această mașină, ca orice Ferrari, excelează - acceleraţia de la 0-100 km/h se realizează în 3,4 secunde iar viteza maximă este de 325 km/h.