Audi se pregăteşte să introducă primul său automobil electric. Nu este unul oarecare, ci un supercar bazat pe liniile lui R8 şi o tehnologie avansată ce a însoţit chiar conceptul e-Tron. Modelul prezenta numeroase elemente ale unei versiuni de producție, fapt ce i-a îndreptățit pe unii să bănuiască apariția unui model de serie într-un viitor nu prea îndepărtat.
Un purtător de cuvânt a confirmat, sub protecția anonimatului, că dezvoltarea modelului e-Tron a început deja și că în maxim doi ani îl vor putea comercializa în Europa. Supercarul va face parte dintr-o nouă familie de vehicule Audi ce va fi denumită simplu E, literă însoțită de o cifră așa cum este prevăzut în nomenclatorul intern.
Se pare că viitoarea mașină sport electrică va fi denumită E8 și se va alătura altor patru modele electrice pregătite în viitor de marca germană. Aceste noi informații se potrivesc cu afirmațiile unui alt oficial, Johan de Nysschen, preşedintele Audi America, care a declarat că producția de serie pentru e-Tron este aşteptată să debuteze în următoarele 24 de luni.
Fabricaţia acestui model va fi asigurată de una din uzinele Audi din Germania, cel mai probabil la aceeaşi unitate de producţie unde se asamblează acum versiunile sportive R8.
Numeroase detalii ale conceptului vor fi păstrate pe maşina de serie, iar suportul tehnologic va suferi unele optimizări pentru a oferi un randament mai bun.
Derivat din conceptul e-Tron dezvăluit la Frankfurt, supercarul electric va dispune de patru motoare fixate pe fiecare roată, puterea generată de acestea fiind trimisă 70% pe puntea spate şi 30% pe puntea faţă. Întregul sistem de propulsie poate oferi 313 cai putere şi un cuplu maxim de 4.500 Nm.
Resursele ce pot fi livrate de motoarele electrice permit un demaraj fulminant, 4,8 secunde fiind necesare pentru a trece de 0 la 100 km/h. Viteza de vârf cu care poate rula prototipul este de 200 km/h, iar autonomia maximă este de 250 km.