Volkswagen a pus piatra de temelie a diviziei sportive R în urmă cu numai câteva zile, iar primul proiect ce a primit deja undă verde urmează să fie materializat.
După Golf, cu cele două versiuni sportive distincte GTI și R, și ultima generație Polo va urma modelul fratelui mai mare, în viitorul nu foarte îndepărtat urmând să defileze cu o versiune R!
Astfel, Polo va fi oferit pentru prima dată cu două modele sport în gamă, care vor acoperi un segment mult mai larg de clienți.
Versiunea R se va individualiza printr-o serie de dotări specifice liniei de modele sportive Volkswagen, grila motor, fantele de aerisire, jantele, volanul, scaunele și spoilerele urmând să primească o tușă personală. Emblema cromată R și culoarea albastru electric a caroseriei sunt alte două elemente prin care Polo se va distinge de versiunea GTI.
Volkswagen se va asigura că noua sportivă va fi cel mai puternic și rapid Polo din toate timpurile.
Sub capotă se va afla o nouă motorizare ce va fi echipată cu sistem turbo și compresor. Astfel, Polo R va putea dezvolta 210 cai putere dintr-un motor de doar 1.6 litri. Unitatea cu patru cilindri va beneficia de tehnologia TSI.
Spre deosebire de fratele său mai mare Golf R, viitorul Polo R va avea tracțiunea doar pe puntea față.
Pentru a crea senzații maxime celui de la volan dar și pentru a genera o ținută de drum potrivită unei sportive, micul model va primi diferențialul blocabil cu gestiune electronică, denumită XDS, care distribuie cuplul în mod echilibrat între roțile față.
Noul Volkswagen Polo R va debuta anul viitor, după cum precizează oficialii departamentului tehnic.