Maybach încă mai speră să revină la strălucirea și faima din perioada interbelică. Chiar dacă nu se recunoaște învinsă, divizia de lux a grupului Daimler încearcă din răsputeri să țină pasul cu mărcile consacrate Bentley și Rolls-Royce.
Cu o gamă formată din doar două modele, 57S și 62S, derivate ale generației precedente S-Klasse, producătorul țintește în special oamenii de afaceri care apreciază calitatea de top germană și experiența Maybach în domeniul automobilelor de lux.
Cu ocazia Salonului de la Beijing au fost revelate versiunile restilizate ale acestor modele, ce primesc mici îmbunătățiri la exterior și interior.
Suportul mecanic aduce câteva modificări binevenite, motorul fiind principalul beneficiar al acestora. Unitatea pe benzină dezvoltă cu 18 cai putere mai mult și afișează un consum mediu cu 0,5 litri mai mic la 100 km. Astfel, Maybach 57S Facelift consumă acum 13,1 litri/100 km.
Un sistem de camere care oferă o vedere de ansamblu a limuzinei, pavilionul panoramic din sticlă, un parfum special, conexiunea pentru internet sunt câteva din detaliile ce nu au scăpat echipei ce a lucrat la înfrumusețarea modelelor Maybach.
Interiorul este o sinteză a luxului, unde fiecare componentă se traduce prin calitate și funcționalitate maximă. Piele fină, inserturi din lemn, scaune individuale spate cu funcție de masaj - sunt câteva din dotările acestui vehicul unde tronează luxul suprem.
Exteriorul, deși mai discret, afișează o nouă grila cromată, un spoiler frontal nou, o capotă redesenată, oglinzi laterale retușate și blocuri optice spate noi. Un set de jante de 19 inch, din aliaj, și opțional de 20 inch, completează pachetul estetic al versiunilor restilizate Maybach.
Modificări minore s-au adus și dimensiunilor mașinii, fără ca acestea să se simtă în nivelul de confort la interior. Limuzinele au crescut în lungime cu 11 mm și cu 17 mm în lățime.