Audi intră în hora citadinelor premium, odată cu lansarea unui model ce se adresează în principal publicului tânăr din marile orașe ale lumii.
Noul A1 își face apariția într-un segment ce naște tot mai multe rivalități, însă juniorul Audi va fi un privilegiat al sorţii încă de la lansare. Afirmația este susținută de mai mulți factori ce implică prețul, calitatea, designul și mecanica. A1 nu este primul model de oraș Audi, dar cu siguranță este cel mai bine pregătit de până acum.
Dimensiunile sale compacte, motorizările economice, agilitatea în trafic vor oferi posibilitatea de a fi utilizat cu ușurință în jungla urbană.
Citadina Audi păstrează în linii mari designul conceptului Metroproject Quattro dezvelit în toamna lui 2007, însă prezintă și elemente înglobate de vitorul A7 și noul A8. Interiorul propune o planșă de bord simplă și modernă, aceasta fiind inspirată din aripa unui avion.
Materialele sunt de înaltă calitate, nivelul ergonomic este ridicat, iar linia componentelor imprimă o tentă ușor sportivă. Posibilitățile de a personaliza atât exteriorul cât și interiorul vor permite viitorilor proprietari să acorde o notă cât se poate de personală micului model premium.
Noul A1 oferă numeroase surprize. La partea de propulsie se va putea opta pentru patru unități, două benzină și două diesel. Versiunea de bază este un agregat 1.2 TFSI de 86 CP, 160 Nm, consum 5.1 litri/100 km. Urmează 1.4 TFSI - 122 CP, 200 Nm, consum mediu mixt de 5.4 litri/100 km. Mai economice, unitățile diesel promit o autonomie de peste 1.100 km fiecare. În acest caz, Audi A1 va avea sub capotă fie motorul 1.6 TDI - 90 CP, 230 Nm, consum mediu de 3.8 litri/100 km, fie propulsorul 1.6 TDI - 105 CP, 250 Nm, consum mixt 3.9 litri/100 km. Motoarele pot fi cuplate la transmisii manuale cu 5 trepte, sau automate S-Tronic cu 6 și 7 trepte.
Din echiparea standard a fiecăruia fac parte sistemele cu valențe ecologice Start&Stop și de recuperare a energiei disipate la frânare. Audi încearcă să surprindă și prin prețul de achiziție, aspect care îi va ușura lupta în segment. Oficialii companiei au anunțat că în Germania noul A1 va avea un preț de pornire de aproximativ 16.000 de euro, cu doar 1.000 de euro mai scump decât un Volkswagen Polo cu motorizarea pe benzină 1.2 TSI.
A1 este primul rival german pe un segment premium acoperit de o mână de producători - Alfa Romeo Mi.To, Citroen DS3 și venerabilul Mini Cooper.
Audi A1
Lungime: 3.950 mm
Lățime: 1.740 mm
Înălțime: 1.420 mm
Locuri: 4
Motorizări: 4
Benzină: 86, 122 CP
Diesel: 90, 105 CP
Comercializare: iulie 2010