Peugeot a venit cu propria linie de modele sportive abia în 1984. Dacă la început versiunile cu nerv și aplomb au folosit inițialele GTI, în prezent ele se regăsesc în gamă sub denumirea GT. Celor trei modele din portofoliul actual, 207 GT, 308 GT, 407 GT, li se adaugă acum și fratele mai mic 107 GT, o apariție pe cât de plăcută pe atât de încântătoare.
Din păcate, sentimentul ține atâta vreme cât experiența senzorială își atinge punctul maxim, pentru că, din punct de vedere tehnic, mașina de oraș nu surprinde cu absolut nimic.
Cu alte cuvinte, dinamismul lui Peugeot 107 GT este sugerat doar prin aspect nu însă și prin suportul tehnic, asta pentru că sub capota citadinei se află aceeași motorizare de 1.0 litru care generează 68 de cai putere, aflată și pe banalul 107. Din acest motiv prestațiile nu sunt nici pe departe cele la care mulți s-ar fi așteptat - accelerație de la 0 la 100 km/h în 13,7 secunde, iar consumul de carburant arată la fel ca la modelul obișnuit adică 4,6 litri/100km. Învăluit în accesoriile pachetului estetic, 107 GT rămâne doar o citadină cu aspect sportiv, capabilă să se strecoare cu ușurință prin oraș și să parcheze în spații înghesuite.
Micul model se individualizează prin dungile roșii lipite pe capotă, pavilion și bara de protecție spate, respectiv capacele roșii ale oglinzilor laterale. Modificările subtile aplicate spoilerului și grilei conferă o imagine mai agresivă secțiunii față, în timp ce pragurile mai pronunțate și jantele de 15 inch imprimă profilului un caracter distinct. Nota de sportivitate a părții spate este dată doar de evacuarea dublă poziționată central.
Deși acronimul GT are o rezonanță aparte, prenumele asimilat modelului 107 este doar o chestiune de imagine.
Cât privește prețul, acesta este fixat la 12.300 euro. Ca o comparație, cea mai scumpă versiune 107 costă în România 9.109 euro.