Renault reînnoadă o tradiţie uitată de zeci de ani. Brandul Gordini revine la viaţă după o lungă perioadă de absenţă, în care acest nume a rămas viu doar în inima câtorva mii de pasionaţi.
Anul 2010 va marca revenirea diviziei de top, ce se ocupă cu producţia de vehicule sportive. Aşadar, Gordini este pentru Renault ceea ce Abarth reprezintă pentru Fiat. Brandul nu e doar o simplă divizie de performanţă, ci o emblemă istorică în lumea maşinilor sportive.
Pentru început, Renault va oferi un prim exemplar din noul val, Twingo RS Gordini, ce poartă aceleaşi dungi albe şi tradiţionala culoare albastră - „Bleu France”, întocmai vechilor modele Gordini care au participat chiar şi în Formula 1. Deşi cel puţin în teorie noua versiune sport trebuia să fie şi cea mai puternică din gamă, în realitate ea oferă aceeaşi motorizare şi performanţe ca şi Twingo RS.
Sub capotă se află motorul aspirat natural de 1.6 litri ce produce 133 de cai putere. Diferenţele se observă la exterior unde, pe lângă nuanţa caroseriei, oglinzile laterale dispun de capace albe, proiectoarele de ceaţă sunt încadrate de ornamente albe, iar jantele de 17 inch cu spiţe duble beneficiază de un contur în aceeaşi culoare cu exteriorul. Echiparea superioară face din Twingo RS Gordini cea mai dezirabilă versiune a citadinei franceze. Şasiul sportiv „cup” împreună cu dotările exclusive din habitaclu, piele pentru scaune, volan şi panelul uşilor, airbaguri cortină, pavilionul panoramic, sistemul de climatizare automată, covoraşele personalizate, reuşesc să pună în valoare, într-o manieră modernă, farmecul liniei de modele Gordini. Debutul comercial este programat pentru luna martie.