Opel a rămas descoperit pe domeniul compactelor sportive, din raţiuni care au ţinut strict de profitabilitate.
Versiunile GSI, apreciate în special de clienţii care nu doreau să cheltuiască o avere pe un vehicul sportiv, au fost retrase din producţia de serie pentru a face loc unor modele mult mai puternice. De câţiva ani încoace, producătorul s-a mulţumit să ofere doar versiuni de performanţă regăsite sub titulatura OPC, aspect care ia obligat pe unii cumpărători să „migreze” la concurenţă, respectiv Golf GTI sau mai târziu la Focus ST.
Deşi marca Opel va avea cât mai curând un nou proprietar, ea urmând să fie tranzacţionată de General Motors, există câteva planuri care îşi urmează cursul firesc, nefiind afectate de ceea ce se petrece în exterior.
Una din preocupările actuale ale inginerilor Opel este dezvoltarea unei versiuni GSI pentru noul Astra, care ar putea debuta cel mai târziu în 2011. Ca şi în cazul multor modele sportive din clasa de mijloc, Astra GSI va dispune de tracţiune faţă şi o motorizare pe benzină ce va genera 200 de cai putere.
Nu este exclus ca Opel să urmeze exemplul celor de la Volkswagen şi să aducă pe piaţă şi o versiune diesel sport. Denumirea GSI a fost utilizată pentru prima oară în anii 80 pe modelul Kadett şi desemna versiunea de top a gamei. Ea a figurat doar două generaţii şi pe succesorul acestuia, Astra. La vremea respectivă, Astra GSI era propulsată de motoare cu 8 sau 16 valve. Ultimele exemplare au fost livrate în anul 2003.