Volvo nu s-a arătat foarte deschis maşinilor de familie, motiv pentru care, cu mici excepţii, versiunile cu patru uşi predomină în sectorul compact, mediu şi superior.
Producătorul suedez pare să fi revenit la sentimente mai bune şi anunţă prezenţa unui nou reprezentant pe domeniul autoturismelor break preconizat să apară în 2011.
„Piaţa maşinilor de familie este una stabilă, mai ales în Europa unde sunt foarte populare. Peste doi ani vom avea încă un vehicul care să ne reprezinte, o alternativă care va oferi destule surprize clienţilor săi” susţine un oficial din cadrul departamentului de marketing.
Noul break va fi o extensie a viitorului model S60, atât ca design cât şi ca tehnică. Respectând tiparele ultimilor 10 ani, denumirea automobilul de familie va începe cu litera „V” - care semnifică versatilitate, şi un grup de două cifre în cazul nostru 60.
Modelul va fi asamblat în Belgia la uzina din Gent, aceeaşi locaţie unde se produce şi sedanul S60. Pe lângă standardele ridicate de siguranţă ale maşinii, V60 promite să aducă şi câteva soluţii interesante aplicabile doar maşinilor de familie.
„Dorim să aducem noţiunea de versatilitate şi funcţionalitate la un nou nivel. Dezvoltăm câteva idei inovative care cu siguranţă vor deveni pe viitor un reper, un punct de inspiraţie, şi pentru alţii” susţine acelaşi oficial suedez. Până la debutul viitorului V60, fanii şi presa aşteaptă premiera mondială a noii generaţii S60 programată în cadrul Salonului Auto de la Geneva din luna martie 2010.