Fiat este unul din cei mai importanţi constructori de vehicule utilitare.
Lansarea modelului Doblò în anul 2001 a dus la revigorarea vânzărilor mărcii italiene pe un sector dominat de francezi.
Disponibil în versiunile cargo şi pentru pasageri, Doblò se înnoieşte de anul viitor graţie unei noi generaţii. Concepută pe o platformă complet nouă, care a facilitat mărirea spaţiului interior şi a portbagajului, noul model vine cu o configuraţie cu şapte locuri şi un design proaspăt, unde forma urmează funcţia.
Noul Doblò va putea fi comandat începând din decembrie, iar o lună mai târziu vor începe şi livrările către clienţi. Acesta va fi disponibil în versiunea pentru pasageri ce va oferi şapte locuri la interior şi versiunea utilitară cu un volum maxim de încărcare de 4,2 metri cubi. Preţurile vor fi anunţate odată cu deschiderea listelor de comenzi, însă printre informaţiile importante comunicate de Fiat sunt şi motorizările. Iniţial vor fi patru propulsoare, unul pe benzină de 95 de cai putere şi trei diesel Multijet de 95, 105 şi 135 de cai putere. Gama va fi completată ceva mai târziu de două unităţi, agregatul Natural Power dotat cu sistem dual de alimentare benzină-metan şi o unitate diesel cuplată la o cutie robotizată de tip Dualogic.
Dimensiunile mărite ajută noului Doblò să ocupe o prima poziţie în segment în ceea ce priveşte spaţiul interior. Ampatamentul atinge 2.78 metri, în timp ce lungimea habitaclului creşte la 2,2 metri, coordonate care au permis inginerilor să încropească un portbagaj imens, cu un volum standard de 790 de litri.
Fiat Doblò
Locuri: 7
Motorizări :4
Benzină: 95 CP
Diesel: 95 CP, 105 CP, 135 CP
Volum portbagaj: 790 litri
Lansare: ianuarie 2010