Seat confirmă ceea ce se anticipase încă de acum doi ani în urmă.
Gama de modele urmează să se îmbogăţească de anul viitor cu un SUV, cunoscut în interiorul companiei ca proiectul SE 356.
Modelul va debuta în prima jumătate a anului 2010 şi se va numără printre cele trei noi modele de volum - proaspăta generaţie Ibiza şi viitorul minicar derivat din Volkswagen Up!, care vor pune umărul la creşterea cotei de piaţă.
Nu au fost furnizate nici un fel de detalii tehnice, însă se ştie că, din punct de vedere estetic, acesta se va inspira din linia noului Ibiza. Comparativ cu prototipul Tribu care a prevestit intenţiile Seat pe segmentul SUV, modelul de serie va afişa o caroserie în 5 uşi şi o stilistică complet schimbată.
Viitorul model va beneficia de trei funcţii, întâlnite şi pe prototip, Urban, Sport si Freerun, trei moduri de rulare diferită cu acţiune directă asupra comportamentul suspensiilor şi motorului în aşa fel încât să fie favorizate economia de carburant, performanţa sau abilităţile în teren accidentat.
Pe lângă versiunea de bază echipată cu tracţiune integrală, Seat va livra mai târziu şi un model cu tracţiune faţă. Având dimensiuni ceva mai reduse decât Tiguan, noul model îşi va juca şansele pe segmentul subcompact cu Skoda Yeti. Noul SUV va folosi platformă tehnică de la Altea Freetrack, inclusiv motorizările TSI şi TDI.
Sistemul 4x4 va dispune de un cuplaj hidro-mecanicHaldex controlat electronic, pentru a asigura distribuţia permanentă a forţei de tracţiune. Seat susţine că primul lor SUV se adresează persoanelor moderne care trăiesc viaţa cu aceeaşi intensitate acasă, în mijlocul agitaţiei urbane sau cât şi în natură.