Mercedes-Benz afirma anul trecut că războiul cailor putere s-a încheiat. Cu toate acestea, versiunile AMG continuă să existe şi să facă furori printre iubitorii de automobile sportive.
Cea mai nouă creaţie a divizei de performanţă, E 63 AMG, va fi lansată oficial la Salonul Auto de la Frankfurt peste doar două săptămâni. În ciuda acestui fapt, modelul de performanţă este deja disponibil la dealerii din Germania la un preţ de peste 105.000 euro.
Disponibil deocamdată doar în versiunea de caroserie sedan, vehiculul sportiv este propulsat de o unitate V8 pe benzină, aspirată natural, care dezvoltă 525 cai putere şi un cuplu maxim de 630 Nm. Propulsorul generează cu 11 cai putere mai mult decât precedenta generaţie, şi în ciuda acestui fapt inginerii au reuşit să-l diminueze cu 12%. Noul Mercedes-Benz E 63 AMG are un consum mediu de 12,6 litri. Performanţele sunt aceleaşi cu ale modelului de până acum. Sedanul de performanţă accelerează de la 0 la 100 km/h în doar 4,5 secunde, viteza de vârf fiind limitată la 250 km/h.
Cu aceste valori, noul E 63 AMG se plasează în faţa lui BMW M5, care accelerează de la 0 la 100 km/h în 4,7 secunde.
La exterior, acesta se individualizează prin kitul AMG, jantele de 18 sau 19 inch, evacuarea cromată pe patru căi, pneurile cu dimensiuni mai mari, deflectorul spate şi, evident, prizele de ventilaţie mult mai mari. Puterea motorului este trimisă la roţi prin intermediul unei transmisii Speedshift MCT cu 7 trepte de viteză aflată şi în echiparea lui SL 63 AMG. Cutia de viteze automată oferă patru moduri distincte de rulare: Controlled Efficiency, Sport, Sport Plus şi Manual.
Noul model Mercedes va rivaliza cu Audi RS6 Sedan, BMW M5 Sedan, cât şi noul Jaguar XFR Sedan.