Audi va lansa luna viitoare cel de al treilea model din gama A5. Versiunea Sportback se va alătura modelelor existente, A5 coupe şi A5 cabrio. Lansarea europeană va avea loc luna viitoare, după prezentarea oficială de la Frankfurt. Noul A5 Sportback va fi comercializat în România începând cu a doua jumătate a lunii septembrie, la un preţ de pornire de 34.480 de euro cu TVA. Clienţii vor putea opta pentru trei niveluri de echipare, Attraction, Ambiente şi S-Line. Spre deosebire de restul modelelor A5, versiunea Sportback vine cu două uşi în plus, un hayon inedit şi un portbagaj mult mai generos, cu o capacitate de încărcare cuprinsă între 480 de litri – standard şi 980 litri când bancheta este pliată. Designul rămâne tributar gamei A5, în schimb, nivelul de confort se situează puţin mai sus, graţie ecartamentului, dar şi ampatamentului mărit cu câţiva centimetri, acesta din urmă măsurând 2,81 metri.
Sportback se dovedeşte a fi un automobil cu un comportament mai adecvat pe şosea, garda la sol fiind coborâtă cu 3,6 centimetri faţă de Audi A4. Totodată linia spoilerului frontal, umerii coborâţi ai spatelui şi difuzorul spate nu numai că imprimă un aspect sportiv, dar în acelaşi timp contribuie din plin la minimizarea efectelor forţei aerodinamice, asigurând o rezistenţă mai mică la frecarea cu aerul.
În prima fază, gama de motorizări include două unităţi pe benzină 2.0 TFSI - 211 CP, respectiv 3.2 FSI - 265 CP, şi trei turbodiesel 2.0 TDI - 170 CP, 2.7 TDI - 190 CP, 3.0 TDI – 240 CP. Pe viitor va fi oferită şi versiunea sport S5 Sportback, propulsată de un agregat 3.0 TFSI de 333 de cai putere.