Porsche pare extrem de preocupat de imaginea unicului SUV, care îmbracă acum ţinuta unei ediţii limitate.
Denumită "Design Edition 3", aceasta a fost concepută de specialiştii studioului Porsche Design pentru versiunea de mijloc GTS din gama Cayenne, ce dispune de motorul V8 de 4,8 litri ce produce 405 cai putere.
Modelul se evidenţiază atât prin dotările exclusiviste, de natură sportivă, cât şi accesoriile prezente în echiparea de serie.
Exteriorul, vopsit într-o nuanţă specială de gri închis – Lavagraumetallic, este personalizat cu viniluri pe capotă şi numele ediţiei speciale pe portiere. Jantele negre Sport Plus de 21 de inch şi pragurile şi ornamentele din plastic aflate pe pasajele roţilor întregesc aspectul sportiv al maşinii, în timp ce un eleron cu două aripi montat pe capătul pavilionului promite o gestionare mai bună a curenţilor de aer în partea din spate a maşinii. Pachetul de dotări pentru Cayenne GTS "Design Edition 3" mai include geamuri spate cu tentă verde, evacuare cromată şi faruri bi-xenon cu sticlă fumurie.
Creatorii seriei limitate au ornat interiorul cu materiale de foarte bună calitate şi inserturi care să încânte privirea. Bordul este acoperit cu piele neagră, la fel ca şi volanul multi-funcţional, consola centrală, panelul uşilor, cât şi întreg plafonul. Scaunele tapiţate cu piele Alcantara, sunt ajustabile electric şi dispun de memorie. Denumirea "Porsche Design Edition 3" figurează şi la interior, aceasta fiind lipită pe tahometru şi praguri.
Doar 1.000 de exemplare va produce Porsche din ediţia limitată, care mai beneficiază printre altele de un sistem audio surround cu 14 difuzoare a căror putere ajunge la 410 waţi.
Fiecare exemplar din seria limitată a modelului Cayenne GTS se vinde la preţ de limuzină: 94.344 de euro. O versiune obişnuită GTS costă în Germania 78.755 de euro.