Aston Martin a acceptat provocarea de a se lupta şi în versiuni sedan. Deocamdată doar una pentru manufacturierul britanic, una extrem de bine pregătită pentru asaltul final. Se numeşte Rapide, sedanul cu veleităţi de supercar, rivalul cel mai de temut pentru Mercedes CLS şi Porsche Panamera.
După doi ani de pregătiri Aston Martin poate răsufla uşurat, modelul său va sosi la timp, înzestrat cu toate cele necesare pentru a face faţă concurenţei.
Aflat încă sub focul testelor, Rapide îşi dezvăluie deja potenţialul. Armă totală sau doar un rival ca toţi ceilalţi? Dimensiunile acestuia se vor apropia de cele principalului său rival Porsche Panamera - 4,97 m lungime, 1,93 m lăţime, 1,42 m înălţime, şi un interior ce va găzdui patru persoane.
Rapide nu este unicul model Aston Martin cu patru locuri, dar va fi primul care va oferi un acoperiş panoramic de mari dimensiuni, soluţie care va face ca o cantitate importantă de lumină să inunde interiorul, motiv pentru care senzaţiile trăite la bordul acestui superb sedan sportiv vor fi amplificate. Designul maşinii de serie nu va diferi de cel al conceptului omonim dezvăluit în anul 2006, dar va fi perfecţionat în ceea ce priveşte detaliile şi calitatea finisajelor.
Rapide va păstra puritatea şi luxul unui Aston Martin, însă un alt aspect care-l va defini la fel de bine este performanţa. Aşa cum o sugerează şi numele, modelul debordează de energie, provenită de la un motor V12.
Noul sedan de top urmează să fie dezvăluit în cursul anului viitor, o dată exactă nefiind încă fixată. Este de aşteptat ca Aston Martin să aducă noul model la Frankfurt din septembrie, deşi semnale în acest sens nu există. Cert este faptul că supercarul britanic dezvoltat pe platforma lui DB9 va sosi pe piaţă undeva spre sfârşitul acestui an la un preţ estimativ de 215.000 de euro.
Rapide va fi primul sedan sport cu patru uşi din istoria Aston Martin. Modelul va fi totodată şi unul din cele mai ieftine din gama producătorului. Pe segment, sedanul Aston Martin va înfrunta concurenţi ca Maserati Quattroporte, Porsche Panamera şi viitorul Lamborghini Estoque.