Infiniti este ultimul venit pe piaţa maşinilor premium. Născut din dorinţa de a oferi altceva, divizia de lux Nissan a reuşit să se depăşească pe sine, stabilind noi standarde într-un segment rezervat elitelor.
La aproape 20 de ani distanţă de la începerea activităţii – 8 noiembrie 1989, Infiniti este o marcă apreciată şi cu o cotă de piaţă în continuă creştere şi care încearcă să se impună prin rafinamentul şi forţa modelelor sale.
Deşi sunt departe de a oferi o gamă diversificată de automobile, asemeni rivalilor germani, Infiniti anunţă lansarea unor noi modele în următorii ani ce vor umple doar o mică parte din goluri.
Surprinzător, japonezii plusează în sectorul SUV unde pregătesc două noi modele. Primul este un crossover compact ce se va poziţiona sub EX35 ce ar urma să se bată cu BMW X1, Audi Q3 şi viitorul Mercedes GLA. Aşteptat să sosească în 2011, crossoverul ar putea fi botezat DX şi va utiliza în premieră un propulsor diesel de 2.0 litri. Al doilea model va fi lansat un an mai târziu şi se va încadra între gama FX şi vârful de gamei Infiniti, modelul QX.
Niponii nu au avansat nici o dată de lansare, dar se ştie că intenţionează să intre cu un automobil de nişă, a cărui denumire poate fi chiar FX Coupe, ca replică la BMW X6 şi noul Acura ZDX. Viitorul SUV-Coupe va fi echipat cu tehnologii de top şi o nouă transmisie automată cu şapte trepte care va ajuta la îmbunătăţirea consumului de carburant. Lista dotărilor tehnice va mai include un sistem automat de frânare care avertizează şoferul asupra unui posibil impact.