Opel are o veste foarte bună pentru cei împătimiţi de viteză şi performanţă. Nu va trage pe dreapta ediţia sportivă Astra OPC, cunoscută pe alte pieţe sub denumirea Astra VXR, aşa cum se zvonise în urmă cu două luni.
Chiar dacă preţul la carburanţi a sărit în aer, germanii dau asigurări că nu vor scoate de pe lista de priorităţi apreciatul model Astra OPC. Au şi un motiv foarte întemeiat: nici concurenţa nu renunţă la bijuteriile ei.
În altă odine de idei, Opel intenţionează ca din 2010 să aducă pe piaţă noua generaţie a compactei sportive ce se va duela cu viitoarele Alfa Romeo 149 GTA, Ford Focus RS şi Golf VI GTI. Debutul este programat pentru luna martie 2009 la Salonul Auto de la Geneva, la exact o jumătate de an după premiera noii generaţii Astra.
Versiunea de top, Astra OPC va beneficia de o nouă motorizare de 1.8 litri şi 243 de cai putere ce va înlocui unitatea turbo pe benzină de 2.0 litri ce produce 240 de cai putere. Nu ştim dacă 3 cai putere chiar vor face diferenţa, însă Opel va lucra foarte mult la aerodinamica maşinii, astfel încât performanţele să nu fie deloc afectate. Mai mult decât atât, motorul cu o cilindree mai mică va asigura un consum de carburant şi emisii poluante mai scăzute, pentru ca Astra OPC să se încadreze în viitoarele normative Euro 5.
Surprinzător este că germanii vor să introducă şi un motor diesel cu injecţie common-rail ce va dezvolta în jur de 170 de cai putere. Această versiune este dedicată celor ce îşi doresc un vehicul sportiv mai economic şi cu un cuplu motor mai ferm în reprizele de acceleraţie. Astra OPC va păstra tradiţionala culoare albastră iar la interior sunt vizate schimbări majore ce vor accentua aerul sportiv al compactei Astra.