Mitsubishi caută să îşi consolideze poziţia ocupată în clasa de modele SUV. Compania japoneză a anunţat că prototipul Concept cX prezentat în toamna lui 2007 va deveni automobil de serie. Acesta se va poziţiona sub Outlander şi va va construit pe aceeaşi platformă cu viitoarea generaţie Colt. Inginerii lucrează deja la noul crossover, care va fi livrat doar în Europa. Modelul va beneficia de o motorizare diesel dotat cu turbină cu geometrie variabilă, filtru de particule şi catalizator. Propulsorul are o cilindree de 1800 cmc dezvoltă 136 de cai putere şi asigură un cuplu torsional maxim de 280 Nm, disponibil la 2000 rot/min. Unitatea diesel va respecta normele Euro 5 şi va fi cuplată la o transmisie automată în 6 trepte cu dublu ambreaj de tipul Twin Clutch SST. Viitorul crossover va fi disponibil în două versiuni: cu tracţiunea faţă şi 4x4 - sistemul de tracţiune similar cu cel utilizat pe Outlander. Producătorul nipon nu a precizat dacă modelul de serie va păstra formele afişate de Concept cX şi nici când urmează a fi lansat. Având dimensiunile unei subcompacte, lungime 4.100 mm, lăţime 1.750 mm, ampatament 2.520 mm, noul SUV de la Mitsubishi va ocupa un loc în acelaşi segment cu Skoda Yeti şi Toyota Urban Cruiser. Acesta va fi al treilea SUV după Pajero (Montero pe unele pieţe) şi Outlander, vehicule apreciate de publicul european.